Love is in the air…

Haideti sa devenim mai intimi, am zis! Si ca sa ne cunoastem mult mai bine am decis sa raspund intrebarilor care mi-au fost puse cel mai des. Printre ele se afla si povestea mea plus inca altele la care veti primi raspuns din postarile mele.

In familia mea un lucru am fost invatata foarte clar: banii nu conteaza, iubirea este importanta!

Mai tarziu, impiedicandu-ma prin viata am descoperit ca ambele sunt la fel de importante si nu prea se poate una fara cealalta.

In prima parte a desoperirii mele ca femeie mi-a fost de folos sa stiu ce am fost invatata acasa si drept urmare am cautat intotdeauna iubirea fara a urmari alte interese, cum ar fi cele materiale.

Pentru mine dragostea era la loc de cinste si nu te puteai tocmi cu mine pe tema asta. Insa, dupa cum tuturor ni s-a intamplat in viata, si eu la randul meu am prins valuri mai calde sau mai reci.

Asa se face ca era anul 2008. Eu lucram ca vanzatoare, el era agent de vanzari si lucra pe distributie. Intra la mine in magazin intr-o zi si ma intreaba ce marfa am nevoie sa imi aduca.

-Oh! Ca tot veni vorba de duca, ia iesi tu frumusel afara ca am de toate. Hai, hai, iesi! Asta a fost primul nostru contact.

Acum ma amuz :))) Doamne, ce figura mai eram! Ma puteam declara inabordabila.

Ei bine, felul acesta al meu, inabordabil, a facut sa deschida curiozitatea catorva homosapiens, pe numele lor, barbati. Iar acest barbat pe care l-am repezit eu pe nepusa masa, s-a dovedit a fi cel mai perseverent dintre toti.

Bineinteles ca ne-am mai vazut de multe ori in colaborarea noastra insa eu nu aveam ochi pentru el caci pe mine ma prinsese de ceva timp un alt val cald.

Asta nu l-a impiedicat pe domnul misterios sa ma viziteze destul de des la magazin, macar sa ma salute. El locuia in apropiere si isi facea plimbarile in zona in care eu lucram pe atunci. In acest fel ne-am imprietenit si stateam de vorba uneori cu orele despre vrute si nevrute.

Lui ii placea rebeliciunea mea si felul meu de a fi, mai din topor, mie imi placea calmitatea lui si ma intriga in acelasi timp.

Si imi mai placea ceva dar nu imi dadeam voie sa privesc mai adanc caci eu eram deja pe un alt val si imi placea valul acela.

Ochii lui! Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului. Ei bine, pe mine sufletul asta ma cunoastea prea bine. Aproape ma irita precizia cu care reusea sa ma citeasca. Iar eu eram greu de citit. Ma uitam la el cu o curiozitate nemaiintalnita de parca urma sa ii fac vreo biopsie a sufletului.

Hm! Parca il stiu de undeva, imi spuneam…Oare ne-am intalnit noi cumva si nu am bagat eu de seama? Parca prea ma cunoaste, prea ma nimereste in vorbe si gandiri. Si totusi imi pare cunoscut, imi spuneam. Ei lasa, poate imi amintesc.

Nu mi-am amintit. Cel putin, nu atunci.

Zi de vara. Era cald si la mine in magazin nu era aer conditionat, ca era prea scump. Era insa un ventilator care baga aer mai mult cald decat rece.

Cineva baga capul pe geam:

Ce faci Violeta ?

Bine, Titi !

Titus il chema de fapt pe barbatul acesta misterios insa eu cu retinutul numelor nu prea le am asa ca uitam mereu cum il cheama si ii spuneam Titi.

-Am trecut sa iti spun ca plec din tara.

-Cum asa? Cand pleci?

-Curand! Saptamana viitoare!

Ce tupeu pe capul lui, imi spun! Si vine sa imi spuna asa, fugitiv…dar cine se crede el? Eram furioasa! Simteam ca imi datora ceva mai multe cuvinte si ca putea sa ma anunte mai din timp. Simteam o oarecare bataie de inima pe care nu am mai simtit-o pana atunci. Pe prostie, imi spun in sinea mea! Sa faca ce o vrea! Eu nu sunt iubita lui.

Iubita lui…Si daca ar mai fi ramas? Oare eu si cu el… Ma scutur de cap de parca un stol de randunele mi s-ar fi asezat pe crestet vrand sa-si faca cuib. Dar le-am alungat repede. Eu cuib am deja! Si atat a fost!

-Drum bun sa ai!

Anul 2012

Trece timpul asta parca-i accelerat. Aveam 24 de ani. Aveam alt loc de munca si alt val ma prinsese. Valul asta era ca dusul facut la un boiler mic. La inceput cald apoi din ce in ce mai rece.

In vremea asta era inca caldut. Stiti voi…atat de caldut ca te gandesti deja daca sa te opresti sau sa te speli in continuare desi stii ca la un moment dat se va face foarte rece. Sper ca ati inteles voi ce am vrut eu sa spun.

Tot in vremea asta mai aveam eu ceva. Acces la internet. Nu radeti! Stiu ca altii erau deja maestri in a naviga pe retelele de socializare insa eu eram inca novice. Dar asa novice cum eram eu, aveam cont pe facebook.

Pe acest cont am gasit eu intr-o zi o cerere de prietenie. Titus C. Ma uit la poza, imi storc creierii, Bam! Imi bate inima ca la colibri si apas cu grija, accept!

Am spus cu grija? Cu incetinitorul am vrut sa spun. Eram atat de incepatoare intr-ale tehnologiei incat degetelele mele nepricepute alunecau deseori aiurea si reuseam sa sterg astfel chestiuni importante. Iar treaba asta era o chestiune tare importanta.

Usor, apas accept si intru repede pe profilul lui. Dezamagire mare! Doua poze si alea vechi si incetosate. Dar macar eram linistita! Era el! Barbatul misterios.

Trece foarte putin timp si ma contacteaza pe yahoo messenger. Cine a avut, stie. Acolo am corespondat noi o perioada si am povestit fiecare ce a facut in ultimii ani. Vorbeam rar si atunci imi trimitea romane intregi. Nu despre mine. Nu s-a pomenit nimic despre noi. Era tabu.

Imi povestea insa despre fosta lui iubita si despre cat de mult suferea el ca s-au despartit. Eu il compatimeam cum stiam eu mai bine si atat. Mai mult corespondam decat sa avem un dialog dar chiar si asa eram bucuroasa ca ne-am regasit urma.

Anul 2013

El parand total deinteresat, eu neavand curaj sa intreb mai mult, am lasat-o asa si ne-am rezumat la discutii putine, rare si despre cu totul altceva inafara de noi.
Adevarul este ca nici nu exista un noi. Nu erau multe de spus si cred ca nici unul nu ar fi initiat discutia daca eu nu as fi postat pe facebook, la status: Single!

Hopa! Mesaj de la Titus:

-Ce faci?

-Nu prea bine.

-Pai?

-Pai, uite ca m-am despartit, nu a mai mers, s-a terminat! Nu ma simt prea bine dar asta este!

Super! De cand asteptam! Chiar ma gandeam cand o sa se termine. Nu va potriveati deloc!

Pauza. Liniste. Creste pulsul. Nervi. Bate inima. Rabufnesc!

Mai stiti prima zi in care l-am cunoscut? Ei bine, am fost draguta atunci cu el. De data asta insa am avut gherutele ceva mai ascutite.

L-am pus la punct si i-am explicat eu lui cat de mult tupeu poate avea el sa imi spuna mie asa ceva. Cine se crede si mai ales care-i treaba lui sa isi dea cu parerea.

Tu, nu ai inteles, imi spune el. Eu te vreau pentru mine. Nu am vrut sa ma bag intre voi dar acum ca esti singura pot sa iti spun ce simt.

Tic-tac tic-tac tic-tac

Ceasul are batai regulate. Eu, in schimb, paream ca-s un ceas stricat. Abia am reusit sa ma adun, nu mai stiu exact ce i-am raspuns dar stiu ca am vorbit apoi in fiecare zi si ca dupa o saptamana mi-a spus ca imi ofera o vacanta la Bruxelles. Ca in vacanta asta vrea sa ne cunoastem mai bine si ca daca si mie imi place de el atunci putem incepe o relatie impreuna iar daca nu, asta este. Nu avem nimic de pierdut.

Direct, fara ocolisuri, fara ezitare. Barbat hotarat, nu gluma!

Cum sa descriu eu mai bine ce am simtit?

Am simtit ca barbatul asta pe care eu il cunosc asa si asa, cu care am vorbit ore in sir dar niciodata despre el, imi declara ca are sentimente pentru mine si ca nu erau de prietenie. Erau de iubire si erau inca de atunci de cand eu ii analizam privirea si incercam sa imi dau seama de unde il cunosc. Acest barbat, imi propunea, pe nepusa masa, o vacanta in care noi putem incerca sa vedem daca ne potrivim ca si cuplu si daca nu, asta este. O vacanta inafara tarii. In Belgia. Ce Dumnezeu e in capul meu de nu pot nici macar sa intrevad un, nu? Ce o sa iasa oare din asta si oare cat de intreaga la minte sunt? Oricum ar fi, eu clar vreau sa incerc!

Ii raspund ca ma gandesc. Dar la ce sa ma gandesc? Clar ma duc! Singurele mele ganduri erau doar cat de nebuneasca e toata treaba asta.

-Da, vin!

Nu as fi acceptat nici in ruptul capului sa plec daca nu mi-ar fi vorbit atat de clar, pe limba mea si fara ascunzisuri. Asta am apreciat si voi aprecia intotdeauna la oamenii din jurul meu. Iar la omul pe care eu il vroiam alaturi era un must have. Si el il avea.

Primul zbor cu avionul. A fost mai tulburator decat prima intalnire. Imi parea cunoscut, parca ma dadeam in leagan la bunici, si totusi leaganul asta era la o distanta prea mare incat sa ma pot da cu fundul de pamant. Am ajuns insa vie la destinatie.

La sosiri ma asteapta el. Ne salutam, ne pupam pe obraz prieteneste si imi trag rasuflarea. Ma uit incotro o luam. El ma ia sigur de mana si imi spune:

-Pe aici!

Mana mea, in mana lui, era ca manusa. Parca a fost acolo dintotdeauna. Mi se ridica parul pe maini. Doamne! Oare visez eu sau lucrurile astea chiar se intampla. Eu chiar sunt aici cu un barbat pe care il cunosc prea putin si pe care abia l-am recunoscut si totusi simt ca-l cunosc de-o viata? Oare mi-a facut vreo vraja, ceva?

Iesim din gara si soarele ma loveste direct in ochi. Era arzator:

-Parca era frig in Belgia…asa stiam eu…

-Pai asa si este. In perioada asta insa, e mai cald decat de obicei.

Aha, si la mine la fel, imi spun in gand! E mai cald ca de obicei. In suflet!

Dupa o bucata de vreme de mers pe jos, in apropiere de gara, urcam pe niste scari neobisnuit de inguste intr-o casa foarte veche din centrul Bruxelles-ului une pardoseala scartaia la fiecare pas. In orice alt context as fi fost indignata de o asa locatie. Acum insa mi se parea romantic, ca o excapada in doi la capatul lumii.

La capatul scarilor usa se dechide intr-o incapere primitoare. Un singur pat.

L-am impartit prieteneste si tot prieteneste am stat la masa si am povestit. Nimeni nu a vorbit nimic altceva. Dar nici nu era nevoie. In momentul in care ne aflam noi parea ca totul s-a vorbit si era mai clar ca lacrima. Totul parea stabilit. Dinainte ca eu sa ii intalnesc privirea.

Dimineata coboram in oras. Ca doi prieteni ne pregatim sa iesim pe strada galagioasa.

Sunt putin ravasita dar lucida in acelasi timp. Imi caut cuvintele dar parca nu le gasesc. As spune ceva dar nimic nu pare potrivit acum.

Tac.

Cheia se invarte in balama de doua ori, el se intoarce ca valul, ma ia de mana si ma saruta. Aproape mi-a furat sarutul si n-am stiut ce se intampla decat cand el s-a departat.

In filmul vietii un flash alb de lumina m-a orbit si m-a sedus pe loc. Ca intr-o vraja. Timpul nu a mai existat si ceasul nu a mai ticait. Nici inimile noastre nu au mai batut. Doar au simtit. Mi-a fost teama ca asta a fost tot si ca acum urma sa ma trezesc din vis dar el ma ia de mana la fel de convingator ca si alta data si pornim impreuna ca si cum dintotdeauna a fost asa.

Nu s-au spus cuvinte!

Ma luase valul din nou. Dar nu ca si pana acum. De data asta, simteam ca valul asta stie drumul si ca ma va duce in port.

Tot in port suntem si acum. Si nu mai suntem cei de-atunci dar suntem cei de-acum. Putine vorbe se spun dar multe simtiri se impletesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *