Copilul in colectivitate. Ne adaptam sau ne resemnam?


Mai inainte a fost cuvantul…..

Sunteti siguri ? Nu cumva inainte a fost simtirea ? Dar poate ca simtirea s-a strecurat pe nesimtite dincolo de simtamintele firesti. Unde? La groapa de gunoi a simtamintelor. Acolo unde ne aruncam noi zilnic emotiile cu care nu reusim sa ne descurcam.

Haideti sa va vorbesc astazi despre una dintre frustrarile mele cele mai mari atunci cand vine vorba despre intrarea copiilor in colectivitate.

Si aici, simt eu asa, din bunul simt, sa precizez faptul ca intrarea in colectivitate practic incepe inca de la nasterea copilului deoarece acesta se naste intr-un colectiv ( fie ca este el un spital fie ca este o casa etc). Apoi acest copil creste intr-o familie care si ea este o colectivitate si care, la randul ei intra in contact cu alte colectivitati.

Si tot asa…iesim in parc cu copilul, mergem cu el in magazine, vacante etc. Colectivitate.

Totusi, ca sa vorbesc pe limba noastra, intrarea in colectivitate inseamna mai mult momentul acela cand copilul intra la gradinita, scoala sau cresa- in alte tari.

Ei cam asa se intampla in tara in care locuiesc eu la aceasta data: Belgia.

In tara asta, mai exact in Bruxelles, care este capitala europeana, da ?, mamele au dreptul la un concediu de maternitate de doar trei luni. Am scris corect, 3 luni.

In astea trei luni mama trebuie sa se mobilizeze indata cu noul rol de mama si sa se pregateasca in acelasi timp atat ea cat si nou nascutul pentru intrarea in colectivitate, respectiv la cresa.

Am fugit ca raia de aceasta etapa, nefireasca de altfel. Am trecut de la frustrare la anxietate si apoi la depresie. Depresia asta, slava Domnului ( o sa vedeti de ce) mi-a dat mie sansa extraordinara de a sta cu copilul meu pana la varsta de 1 an, fiind platita. Am spus slava Domnului pentru ca altfel trebuia sa ma intorc si eu ca si alte mame in campul muncii si sa imi dau copilul la cresa.

Totusi, ceva timp mai tarziu, timp in care copilul nostru a fost acasa cu noi iar apoi acasa cu bona, a venit si momentul in care intrarea la cresa si-a facut simtita prezenta.

Cam in perioada asta…2020…covid….nebunie.

Copilul nostru are 2 ani si am concluzionat noi ca este pregatit sa mearga. Ca toti 3 suntem pregatiti. Un rol important l-au jucat si conjuncturile exterioare, bineinteles, care cereau ca schimbarea aceasta sa fie facuta.

Ce s-a intamplat insa a fost faptul ca am luat contact cu felul in care functioneaza tot acest sistem de educare in care parintele plateste ca sa isi traumatizeze copilul. Nu exagerez deloc dar nici nu se aplica tuturor copiilor. Majoritatii insa, da.

In momentul in care copilul intra la cresa, in cele mai multe crese, nu se face niciun fel de adaptare. Pare exagerat ‘’in cele mai multe’’ ? Stati linistiti ca nu este deloc.

Mai exact, copilul intra la cresa si este lasat acolo toata ziua, din prima zi, fara o perioada de adaptare facuta treptat.

In altele se face un fel de adaptare standardizata adica vi se ofera o schema de adaptare care este conceputa mai mult dupa nevoile lor si nu pe cele ale copilului vostru desi este adevarat ca pe unii copii se muleaza.

De exemplu:

Vi se poate spune ca ca veti face ‘’adaptarea’’ timp de o saptamana sau cateva zile. Ca veti incepe prima zi ‘’x’’ timp, a doua zi ‘’y’’ timp si tot asa…iar dupa o saptamana sau dupa 3 zile, minune mare, copilul care pana atunci a stat doar cu persoane cunoscute, in cea mai mare parte a timpului, este acomodat. Integrat . Serios ?

Acum, cu siguranta sunt si copii care se obisnuiesc mai repede, nimic de obiectat insa, majoritatea dintre ei, plang pana se resemneaza pentru ca intr-un final isi dau seama ca nu o sa vina nimeni dupa ei. In orice caz, nu atunci cand au nevoie. Cam asa se intampla cu adaptarea, sau scuzati, sa spun mai bine resemnarea ?

Daca a fost cazul vostru si ati cazut cumva pe ‘’o metoda’’ de adaptare ce vi s-a potrivit ca o manusa voua si copilului vostru, este minunat!

Ce facem insa in celalalt caz ? In cazul in care copilul se resemneaza mai greu? Cand copilul lupta cu toate armele sa se faca auzit? Cand a trecut ‘’saptamana de acomodare’’ si parca ar mai avea nevoie inca putin ?

Va spun eu. De cele mai multe ori se sare peste. Exact ca Maria care sare peste gard la Ion si se face ca ploua. Bineinteles ca vorbesc aici despre adulti. Copiii nu se fac ca ploua. Copiii inghit gogoasa asta lacrimogena si o poarta cu ei toata viata lor.

Cam asa se intampla lucrurile. Cel putin asa este in Belgia dar slava Domnului ca si in Romania nu cred ca e mare diferenta cand se incepe gradinita. Spuneti-mi voi daca ma insel sau nu.

Apoi, in unele crese, majoritatea parintilor nici nu au voie sa intre cu copilul ( si nu vorbesc despre situatia cu covid caci asa era si inainte). Nu poti sa mergi sa il descalti, sa il dezbraci tu. Poti intra doar pana la poarta/ usa gradinitei si de acolo ii faci PA cat poti tu de elegant si linistit si pleci cu coada intre picioare. Sau nu.

In acest punct, in unele crese/ gradinite poti sa mai stai cateva minute cu copilul si sa ii explici care si cum sta treaba. Bineinteles ca ii explici si acasa dar atunci este practic momentul adevarului.

Ei bine in acest moment unele educatoare efectiv iau copilul si pleaca repede cu el ca sa nu inceapa sa dea inapoi. In unele cazuri copilul merge “linistit” dar in altele acesta zbiara, intinde mainile catre mama si se trage inapoi. Dar e prea tarziu. Deja intra pe usa cresei iar tu speri ca se va linisti repede.

Am vazut atatea situatii prin prisma activitatii mele incat eu sunt de-a dreptul oripilata.

Am putut asista la pedepse, injosiri, imbranciri, urlat. Toate pentru ca nu se desfasoara lcrurile pe placul educatorului. Deoarece copilul nu s-a calmat dupa 10 min( asta fiind norma acceptata).

Am vazut si parinti care isi impingeau copiii in clasa si apoi o rupeau la fuga. Am vazut si asta si am fost socata.

Dupa cate am vazut imaginati-va cum am stat eu cu inima cat un purice cand a intrat fata mea la cresa ( aici se numeste cresa pana la 2 ani si jumatate) si cate mii de intrebari am pus eu mai ceva ca la un interviu.

Apoi, am sperat ca am ales bine.

Drumul nu a fost tocmai lin pentru ca a trebuit sa ma strecor prin nebuloase. A trebuit sa dau telefoane, sa ma informez, sa apelez la psiholog, sa insist si sa repet operatiunea.

Slava Domnului ca deocamdata este bine. O sa va povestesc cum s-a desfasurat totul intr-un alt articol.

Concluzia mea este faptul ca se cauta intotdeauna sa le fie cat mai usor lor: cadrelor didactice/ ingrijitoarelor/ supraveghetoarelor/ animatoarelor etc.

Din acest motiv totul este standard, uniformizat. Ca sa nu fie prea multe batai de cap. Ca sa se poata crea si mai bine robotei.

Acum, eu am o durere foarte mare. Mi se  strange sufletul, mi se face ghem si ma doare. Ma doare lipsa de nepasare si felul in care se calca efectiv pe sufletele micutilor nostri fara urma de simtire.

Si ce putem oare noi face?

Unii parinti au predat armele chiar de la inceput:

  • Nu avem ce face! Asta este!

Altii s-au revoltat insa au descoperit ca nu au au sorti de izbanda si li s-a raspuns sec:

  • Mergeti la o cresa privata daca nu va convine.

Va spun eu un secret: la unele crese private singura diferenta este faptul ca platiti mai mult pentru acelasi tratament 😉.

M-am tot gandit zilele acestea la cum am putea totusi proceda pentru a ne face auzita vocea asta ragusita a parintilor. Asta care a tot fost educata sa stea inchisa ca nu cumva sa supere pe unul, altul.

Nu va ganditi ca mi-a venit vreo idee magica dar zic eu ca unde-s mai multe minti unite spre acelasi scop, se va face o schimbare. Cat de mica!

Pentru asta insa cred eu ca este cazul sa scapam de obiceiul asta nesanatos: – daca nu mi se intampla mie, nu am treaba. Sau, mai rau: sa moara si capra vecinului.

M-am gandit eu totusi si am stors cateva idei pe care, zic eu ca daca le si punem in practica, vor da rezultate. Daca nu imediate macar viitoare.

Haideti sa vedeti ce am scotocit eu.

  1. In primul si in primul rand am socotit eu ca diferenta dintre un parinte manipulat si unul care nu poate fi manipulat, este INFORMAREA. Stiti si voi vorba: ai carte, ai parte. Dar nu vorbesc aici despre diplome, de specializari. Ai nevoie doar de informatie pe care o gasesti si in carti sau chiar la specialisti.
  2. Sa fii la curent cu DREPTURILE TALE SI ALE COPILULUI. Am observat eu ca o diferenta foarte mare o face trimiterea la legi. Un parinte care isi cunoaste drepturile va sti cum sa se apere. Va sti ce sa spuna. Iar daca nu va sti, va merge la pasul 1.
  3. CURAJUL. Stiu ca toate suntem ca niste leoaice in a ne apara copiii insa din pacate de cele mai multe ori facem asta in parc ori pe strada in contexte gen: eu sunt parintele, sa se stie! Eu aici insa ma refer la curajul de a spune lucrurilor pe nume. Nemultumirea. Stiu ca am fost educati in rusine. Rusine de doctor, de profesor, de angajator etc. Rusinea ca o sa ni se inchida gura, ca nu o sa rezolvam nimic, ca o sa ne “stricam relatiile” cu doamna, ca pur si simplu nu ne ies cuvintele pe gura si nu stim ce sa spunem. Pentru asta mergem frumusel iar la pasul 1.
  4. UNITATEA. Nu sunteti singuri. Nu stati izolati si nu tineti nemultumirea doar pentru voi. Intrati in discutie si cu ceilalti parinti si vedeti daca va impartasesc ideile. Nu cu gandul de a porni o revolta ci de a gasi solutii. Cand sunt multi puterea creste. Nu doar pentru a va consola ci si pentru a vedea ce este de facut? Unde este de mers? Cine stie una? Cine stie alta? Si uite asa, pune-ti la cap cateva idei cu care sa mergeti mai departe la pasul 5.
  5. DEMERSURI. Daca ati luat masuri catre educator/ educatoare dar nu ati fost bagati in seama faceti demersuri mai departe, la director, la responsabil, la asociatie, la televiziune, la guvern etc. Nu va pierdeti speranta prea repede. De multe ori sunteti intimidati tocmai pentru a fi determinati sa stati in banca voastra. Sa intrati iar in rusine si sa puteti fi manipulati mai bine.
  6. FITI EMPATICI. Chiar daca nu sunteti in aceeasi situatie cu alti parinti, daca puteti ajuta, implicati-va. Cu alta ocazie se poate sa aveti si voi nevoie de ajutor. Intrebati: pot sa te ajut cu ceva?
  7. Cereti EXPLICATII, lamuriri, puneti intrebari, solicitati documente care sa ateste X sau Y nu aplecati urechea doar la vorbe…
  8. FACETI O SCHIMBARE cat e mica. Faceti asta pentru voi, pentru ca va va aduce satisfactie, bucurie. Faceti asta pentru copiii vostri, pentru nepotii vostri.

Nu o sa vina nimeni sa va traga de maneca si sa va intrebe:

  • CE SPUNETI? ATI VREA MAI BINE?
  • ATI AVEA NEVOIE DE INCA CATEVA MINUTE CU COPILUL DVS?
  • CONSIDERATI CA INCA 2/3 ZILE IN PLUS DE ACOMODARE L-AR AJUTA?
  • DORITI SA VA PUNEM IN LEGATURA CU UN PSIHOLOG?
  • DORITI SA VA AJUTAM CU CATEVA SUGESTII?

ETC.

Nu o sa va intrebe asa ceva desi in unele scoli, DA si este minunat ca se intampla asa. Numa’ ca am io o impresie ca nu la noi.

De ce?

In primul rand pentru ca multe cadre sunt nepregatite sa faca fata unor astfel de situatii.

Pentru ca sunt considerate “meserii caldute” in prima faza insa cand intra in paine, unele dintre aceste cadre isi dau seama ca nu e asa funny cum credeau ele dar de’, au si ele nevoie de un loc de munca.

Meseria asta nu e pentru oricine. Iti trebuie un mare grad de iubire, compasiune, empatie, cunoastere ca sa ii poti face fata.

Nu presupuneti din start ca persoana din fata voastra este si competenta. Dar nici nu o desconsiderati. Fiti doar bine informati si atenti.

Simt ca este datoria mea civica si morala sa va transmit cele scrise. Si mai simt ceva : ca unii dintre voi vor receptiona mesajul meu si ca il vor da mai departe.

Cine este de acord cu mine? Cine este de acord ca avem nevoie de solutii mai bune pentru a le oferi copiilor nostri un start mai sanatos in colectivitate ?

Nu fiti sfiosi. Nu va ascundeti dupa perdea si nici dupa fusta mamei. Fiti adultii pe care i-ati fi vrut si voi alaturi cand a fost vremea.

Vremea sa inghititi gogoasa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *