Din viata...

Inca un bebelus a murit. Ma intreb, de cati va mai fi nevoie?

Mi-au placut si mie traditiile noastre romanesti, mai ales cele de la nunta si de la botez, cand eram mai mica. Lucrurile s-au schimbat insa cand m-am facut mai mare, spre dezamagirea mamei mele.

Cand eram eu mai mica abia asteptam sa ma marit ca sa pot chiui si eu gaina ori sa pot face hora in fata blocului, asa cum facea mai toata lumea pe atunci.

Asa se face la noi!

Mi se parea mie la vremea aceea ca nu se putea una fara alta si mai ales nu se putea sa nu le faci deloc.

La botez imi placea tare mult momentul cand se facea baia bebelusului acasa si felul cum stateam noi toti calare unii peste altii, galagiosi si entuziasti, ca sa vedem mai bine bebelusul ( sau cat de bine se descurca nasa la imbaiat :D).

Nu mergeam niciodata la slujba de la biserica. Acolo mergeau doar nasii de botez impreuna preotul si cu moasa iar restul asteptam cuminti acasa.

Pe atunci nu ma intrebam eu de ce se face asa si nici nu ma preocupam prea tare atata timp cat puteam sa ajut la scosul baliei afara ca sa aruncam apa la un copac si sa strangem banii care cadeau odata cu apa.

Cu gandurile astea m-am facut eu fata mare asteptand ziua in care o sa pot sa fac si eu toate astea si sa fiu, asa cum zice mama, in rand cu toata lumea.

Numai ca mama nu stia un lucru despre mine si nu nici eu nu cred ca il stiam pe vremea aceea, si anume ca imi placea sa fiu oricum numai in rand cu lumea, nu.

Uite asa am ajuns noi frumusel in 2018 sa facem pregatirile pentru botez. Nunta o facusem cu 2 ani inainte si crezusem eu, spre naivitatea mea, ca lucrurile fusesera destul de bine intelese cu privire la ce vreau eu si cum anume imi doresc sa fie.

O inteleg si pe mama. Ca ea tragea nadejde ca eu sa duc traditia mai departe. Mamei ii plac traditiile mai mult decat imi placeau mie cand eram mica asa ca, pe undeva as fi vrut sa ii fac pe plac insa nu mi se parea si nici la vremea actuala nu mi se pare ca m-as fi simtit bine sa fac altfel decat simt eu.

Primul lucru pe care l-am facut inafara traditei botezului a fost sa imi increstinez fata cand ea avea vreo 6 luni.

Este adevarat ca nu am putut sa mergem mai devreme in tara dar chiar si asa tot nu am fi facut-o la 2 sau 3 luni.

De ce? Pentru ca nu vedeam si nici acum nu vad rostul. Nu cred in zicerile precum ca bebelusul ar fi mai linistit dupa botez decat inainte sau ca ar plange mai putin. De fapt pana inainte de botez fata mea nu a plans decat o data.

Am botezat-o la 6 luni pentru ca vroiam sa ii dau timp sa se acomodeze cu noua lume in care se afla si eu sa ma acomodez odata cu ea cu noul meu rol de mama.

Al doilea lucru inafara traditiei a fost ca ne-am ales nasii de botez din familie. Nu tineam deaparat sa fie intr-un fel anume dar eu cand ma gandesc la nasii de botez ma gandesc la niste parinti spirituali care sa ii poarte iubire copilului meu si sa il vegheze de departe. Asa ca neavand in jurul meu astfel de persoane care sa nu fie din sanul familiei am ales ca nasi de botez, unii dintre unchii mei. Sunt atat de impacata cu aceasta decizie ca ori de cate ori ma gandesc la asta, ma umplu de o pace interioara deosebita!

Pentru mine nasii nu trebuie sa fie nici cu un anumit statut, nici cu un anumit numar de rude sau pretentii.

Mai departe am ajuns la biserica si aici am intampinat cele mai mari provocari.

Va spun de pe acum ca nu sunt cea mai religioasa persoana si nu pup mana popei doar pentru ca e popa.

In atmosfera asta am inceput eu sa sun frumusel la mai multe biserici din Galati pentru a o gasi pe cea potrivita.

Iar pentru noi potrivita inseamna acea biserica in care:

* Sa pot PARTICIPA LA SLUJBA. Mda, se pare ca mai sunt nebuni si in vremurile noastre care sunt de parere ca parintii ar trebui sa isi astepte copilul acasa si sa mearga la biserica doar nasii.

* Preotii sa fie EVLAVIOSI, cu CREDINTA, cu IUBIRE fata de slujba lor;

* LUMINA inca reuseste sa patrunda ( si nu spun asta ca o metafora);

* Care sa fie MICA, INTIMA si CALDUROASA ( la propriu, adica sa aiba minim 21 de grade in interior);

* APA din cristelnita sa fie CALDA ( adica potrivita pentru baia unui bebelus);

* In apa din cristelnita sa se IMBAIEZE DOAR COPILUL MEU;

* Sa NU STAU LA RAND si nici altii sa nu stea la rand in biserica. Stiu ca sunt biserici in care se increstineaza mai multi bebelusi in acelasi timp ori stau la rand si intra unul dupa altul. Slava Domnului ca au facut astia atatea biserici incat nu vad rostul, decat daca el este pur- banesc.

* Sa pot ALAPTA in biserica fara sa ma simt rusinata, ori nesimtita, cum am mai auzit;

* Sa fiu RESPECTATA eu, familia mea si copilul meu;

* SA NU MI SE BAGE COPILUL CU CAPUL IN APA !!

Uite asa am ajuns in punctul culminant al acestei povestiti. Pe cand eram eu mica nu stiam de toate astea ca nu imi mai amintesc acum ziua botezului meu si nici la un altul nu am fost. Stiam doar partea distractiva. Pe asta mai sumbra nu am stiut-o si se pare ca multi inca nu o stiu nici macar in vremurile noastre.

Cand am inteles cum sta treaba cu scufundatul asta am zis ca o sa fac tot ceea ce imi sta in puteri ca sa nu i se faca acest lucru si copilului meu.

Am sunat la vreo 10 biserici din Galati iar la toate am primit acelasi raspuns: noi nu facem modernisme dintr-acestea. Copilul se baga cu capul la fund, asa este dat!

Am cautat ceva vreme pana cand am gasit biserica aceea potrivita pentru noi insa nu a fost treaba tocmai usoara.

Cu toate acestea, in mijlocul slujbei mi s-a oprit inima in piept.

I s-a dat fetei mele sfanta impartasanie. O fi sfanta, nu zic ca nu, dar Doamne, sa ii dai copilului vin si mai ales deodata, pe gat?

Fata mea s-a sufocat putin dar si-a revenit repede! A avut noroc! M-am dus repede la ea ca sa o iau in brate. Popa era mai vanat ca ea la fata.

Si-a revenit foarte repede si le-am dat-o inapoi.

Acum stiu si data viitoare nici sa nu mai aud de vinul lor!

In vremea in care cautam biserica pentru botez am fost oarecum suparata pe toti acei parinti care accepta orice fel de conditii numai sa se intample ” voia lui Dumnezeu”. Iar eu nu credeam si nici acum nu cred ca asta este voia Lui.

Ma gandeam eu ca nu ar mai trebui sa duc atata munca de lamurire daca lucrurile acestea nu ar mai fi acceptate.

Mi se pare macabru!

Este atat de macabru si de grotesc sa iei un bebelus de cateva luni, sa il dezbraci intr-o incapere racoroasa si intunecoasa, unde vorbele unor oameni rasuna tare si cu ecou, sa il scufunzi intr-o apa calaie, si sa il bagi cu capul la fund! De 3 ori!

As vrea tare mult sa stiu daca toata scena asta si voua vi se pare ca fiind ” voia lui Dumnezeu”.

As avea aici un soi de cuvinte mai neortodoxe la adresa acestor preoti dar, de’ ma abtin.

As mai avea aici un soi de cuvinte mai incurajatoare la adresa acelora care urmeaza sa isi increstineze copilul si aici nu am sa ma mai abtin.

Dragi parinti, voi, noi avem puterea sa schimbam. Noi avem puterea sa decidem. Noi, si numai noi putem accepta sau nu ca preotul sa ne bage copilul cu capul la fund sau nu. Sa il imbaieze intr-o apa prea rece. Sa il dezbracati intr-o camera prea racoroasa.

Atatia copii au murit inecati, in ziua botezului…

Unul, chiar de curand!

S-a deschis dosar penal. Serios? Pe cine or sa acuze? Preotul care “si-a facut meseria”? ori parintii care au acceptat sa o faca? ori poate ca pe nimeni? Poate ca si de data asta ” asa a fost voia Domnului”.

Mi se pare nedrept sa ne spalam pe maini in felul acesta, rusinos.

Atatea am acceptat, secole la rand, din rusine. Rusine sa nu fim acuzati si aratati cu degetul. Rusine ca “nu suntem in rand cu lumea” de parca lumea asta ar avea vreun rand.

Traim cu frica de a nu iesi din cuvantul parintilor, bunicilor, in orice caz, din cuvantul altora. Numai pe al nostru nu il acsultam deloc. Parca ne-a taiat cineva limba de tot.

Stam cocosati de “smerenie” caci nu stim cum sa fim smeriti. Smerenia nu te face cocosat. Nu iti spune sa pupi mana popei. Nu iti spune nici sa pupi toate icoanele la rand.

Din pacate, prea multi dintre noi traim cu remuscarea de a nu fi spus, de a nu fi facut, la timp.

Mi-au placut si mie candva traditiile noastre romanesti iar unele inca imi mai plac si acum. Totusi, cred ca a venit momentul sa ne asumam propria maretie si anume aceea de a face ca lucrurile sa se schimbe.

Postari recomandate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *