Prima zi de scoala. Sa ne bucuram sau plangem?

Tags:

Prima zi de scoala ! Sa ne bucuram sau plangem ? šŸ¤”

Este septembrie.
E melancolie toamna.

Verdele incepe sa dispara.


Incepe scoala.
Oare de ce nu incepe primavara ? Cand renaste natura sau vara cand puii zboara prima data departe de cuib ?

Oare educatorii ar fi mai putin atinsi de renumita astenie de toamna ? Oare ar zambi mai larg si ar simti mai omeneste?

Am ascultat in ultimele zile mai multe intamplari legate de inceperea scolii sau gradinitei sau cresei. Le-am ascultat si m-am intristat.

Multi parinti plang. Unii plang de bucurie. Bucurie sa fie? Pentru unii da.

Altii insa plang pentru ca retraiesc prima lor zi de scoala si poate nu a fost prea fericita. Sau poate plang pentru ca si ei au ascultat inainte prea multe povesti despre “preaiubitele” doamne invatatoare si li s-a ridicat parul pe maini de uimire.
Poate strang din dinti si spun: la noi va fi mai bine!
Cu multe emotii nerostite isi lasa copiii in grija celor care se numesc invatatori sau dascali. Cei care ar trebui sa le largeasca orizontul si sa scoata ce-i mai bun din ei.


Usile se inchid si timpul devine apasator.

Trec orele cu batai prea tari de ceas si strangeri de inima. Oare cum ii este? Oare ii place ? Oare plange dupa mine?
Apoi suna de iesire. Dai navala peste adunatura de straini in speranta ca vei ajunge mai repede la puiul tau si vei vedea un zambet larg de bucurie.
Dar zambetele cadā€¦.caci doar e toamna. In urma lor apar siluete grabite sa dea verdictul iar tu esti nerabdatoare sa afli: Cum s-a descurcat?

Eu nu sunt in etapa inceperii scolii. Fetita mea va merge abia la cresa.
Asadar am mers cu ea zilele trecute sa intreb daca sunt locuri libere la o cresa aproape de casa.
In Belgia copiii merg la cresa de la 3 luni . Eu insa ma inscriu pe lista celor iesite din norme asa ca vrem sa incepem cresa dupa un an.
“Ce mama nelalocul ei !” Asta a vrut sa spuna privirea celei care a studiat pedagogia si careia multe alte mamici ii incredinteaza copiii in fiecare zi.
Nelalocul meu. M-a furnicat ceva pe suflet dar mai ales pe limba.
-Care este problema? Am intrebat eu!
Ochi care ma evitau dar incercau sa para destul de convingatori:
-Problema este ca va fi foarte greu sa inceapa cresa acum. Trebuia de la 3 luni. Maxim 6.

Gratie rabdarii cu care ma inzestreaza divinitatea din cand in cand, intreb calma:
-Pentru cine va fi foarte greu?
Iarasi vad ochi plimbareti si surprinsi de intrebare.
-Pentru fetita. Si pentru dvs. Pentru ca este prea atasata de dvs. Si va plange mult si se va acomoda foarte greu.
-Aha! Raspund eu. Vreti sa imi spuneti ca i-am facut rau stand cu ea un an acasa? Si ca acum e prea tarziu! Am inteles bine?
-Pai nu este la fel ca atunci cand are 3 luni sau 6. Maxim 6, imi raspunde.
-Copiii de 6 luni nu se acomodeaza greu? intreb eu.
-Acolo e mai usorā€¦asa e bineā€¦.asa se dau copiii, de la 3 luniā€¦.. Si a mai continuat sa vorbeasca foarte nesigura pe ea, despre cat de usor este pentru ea sa lucreze cu copiii mici, cand inca ei pot fi mult mai usor de manipulat.

I-am vorbit despre importanta mamei in viata copilului ca fiind ceva absolut natural si firesc si despre graba societatii in a forma cat mai repede grupe de robotei instabili emotional.
Posibil sa fi atins vreo coarda sensibila caci mi-a recunoscut, tradand o incompetenta ascunsa, ca de fapt este mult mai usor pentru EA.
Mi-a spus cat de dragalasa este fetita mea, si mi-a urat succes deoarece la ei este plin pana in 2022.
M-am bucurat! Bine ca nu aveau locuri! Oricum nu as fi mers la ei!
Pe drum spre casa, care este la 2 blocuri distanta m-am oprit in parc. In timp ce alaptam fetita am cugetatat indelungā€¦.


De cand nu este bine sa stai cu copilul acasa mai mult de 3 luni?
Cand si mai ales cum au acceptat femeile sa li se respinga dreptul de a-si tine copiii aproape? De ce este mai bine sa stea cu un strain cand inca au nevoie maxima de parinti, cand au nevoie sa fie asigurati ca sunt acceptati si iubiti!
Cum ne simtim noi adultii cand suntem dati la o parte?
Ce simt bebelusii atunci cand nu sunt cu parintii lor?
Ce frustrari nerostite aduna?
Cand si cum le vor striga?
Fata de cine?

Si de ce unii dascalii au ales sa fie dascali?
De ce continua aceasta meserie daca nu se mai regasesc sau nu s-au regasit niciodata?
Cate inimi de copii si de parinti au frant asteptand sa treaca luna ca sa isi primeasca salariul ori ca sa treaca anii si sa aiba o pensie ?

Am ascultat atatea povesti zilele acestea despre invatatoare prea isterice, prea grabite, prea sfidatoare, prea lipsite de iubire incat m-a intristat.

Prea multi parinti care pleaca capul prea usor. Care pun prea putine intrebari, care se supun prea repede sistemului.


Unii se simt chiar eliberati. Incepe scoala! Ura! Hai sa ne predam copiii si sa ii luam acasa disciplinati. Dar cu ce pret ?

Prea multa presiune pentru copiii nostri si pentru parinti . Prea repede incepe competitia. Prea mult se preda. Prea putin se invata. Prea putin se simte. Prea multa lipsa de iubire. Prea prematur.

Va incurajez sa fiti mereu in primul rand alaturi de copiii vostri si sa-i invatati iubirea. Acum! Mai tarziu va fi prea tarziu si din pacate vor fi doar o unealta buna de slefuit.

Invatati-i despre principii si despre cat de minunati sunt ei asa cum sunt.
Nu au nevoie sa fie ca altcineva si nu au nevoie de aprobarea altcuiva.
Invatati-i sa simta ce este bine pentru ei. Invatati-i despre cat de importanti sunt pentru omenire si pentru evolutia noastra pe pamant. Invatati-i sa simta si sa se simta iubiti.
Altfel, vor fi ca frunzele in vant toamna si prea usor de scuturat .
Nu va predati copiii inainte de vreme!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *