Rolul meu pe scena vietii


Pana nu demult eram terifiata de ideea mortii sau la gandul ca nu mai este nimic dupa viata. De fapt, cred ca asta ii ingrozeste cel mai tare pe oameni. Lipsa unei continuitati.

Si daca maine totul s-ar opri? Unde am fost eu pe scena vietii?  

Am meditat la aceasta intrebare inca de mic copil. Imi luceau ochii pe intuneric si mi se umpleau cu lacrimi. Mi se parea trist! Acum stiu insa ca de fapt atunci eu cautam raspunsuri.

Terifiata fiind de acest gand, multi ani nu am mers prea departe cu imaginatia si ma blocam imediat cum imi trecea prin minte ideea unui sfarsit. O indepartam ca pe o panza de paianjen care ti se lipeste pe fata. Cu scarba.

Intr-o zi am fost ceva mai curajoasa si mi-am dat voie sa meditez. Mi-am dat seama ca nu ideea mortii ma speria ci gandul ca ma va gasi nepregatita. Gandul ca mai am multe lucruri de facut pe care le amanam de ceva vreme. Gandul ca nu am trait asa cum mi-as fi dorit.

Cum mi-as fi dorit?

M-am trezit din visare si m-am ciupit de mana ca o confirmare a faptului ca inca mai eram acolo.

Si asta a fost. Mi-am dat seama ca inca mai eram acolo!

Mi-am spus: inca pot sa traiesc asa cum imi doresc! Suna poetic, nu-i asa? Si de unde sa incep, m-am intrebat?

Pana atunci fusesem manata de ideea ca trebuie sa fac ceva maret cu viata mea si simteam ca nu sunt nici pe aproape. Vedeam lucru maret o functie inalta, o casa mare cu o curte impunatoare si cu un imobil parcat elegant in fata casei. Nu e rau! Ba chiar e foarte bine!

Pana atunci credeam ca doar oamenii cu functii inalte sunt importanti iar restul…restul mai bine nu ne chinuim sa incercam.

Idealul meu imi parea atat de nerealizabil incat nici nu ma apucasem de el.

 "Multe vise mor chiar inainte de a incepe".   

Visele marete sunt pentru cei cu bani, auzeam la tot pasul. Nimeni nu mi-a spus insa ca mai important decat visul este drumul spre vis. Si de acolo am inceput! Ca orice drum care incepe, de cele mai multe ori, din fata casei.

Toata aceasta calatorie minunata care, pas cu pas te transforma in regizorul propriei tale vieti. Hm? Suna bine nu-i asa? Mai bine chiar decat teatrul de papusi (care, apropo, nu mi-a placut niciodata). Imi place insa sa ma gandesc la aceasta calatorie ca la un teatru de papusi.

"Cand se trage cortina, ai grija sa zambesti!" 

Ei bine, imagineaza-ti ca cel care manuie papusile esti chiar tu iar papusile in sine sunt provocarile cu care jonglezi in viata. Asa-i ca deja pare mai usor? Acum imagineaza-ti ca in fiecare zi faci un nou spectacol. Si este un lucru maret pentru tine. Ca doar tu esti cel care dirijeaza papusile. Ia vezi, ce poveste vrei sa creezi astazi? Vezi sa fie una minunata! Una in care papusile fac asa cum vrei tu! Fii atent ca si papusile sunt uneori nazdravane insa ai grija sa le reamintesti ca tu esti dirijorul.

Acesta este rolul meu pe scena vietii. Sa dirigez propriul spectacol, dupa placul meu. Si daca nu imi place pot mereu sa il schimb!

Acum cred in continuitate si stiu ca tot ce traiesc in aceasta viata este doar un rol. Rolul meu pe scena vietii este sa invat cum sa traiesc frumos. Sa invat cum sa imi fac rolul cat mai bine.

Uneori cand merg pe strada imi imaginez cum toti oamenii fac parte dintr-un mare teatru. Imi imaginez ca fiecare si-a ales un rol pe scena vietii si il joaca cat de bine poate.

Vad oameni din fiecare clasa sociala si ma gandesc: Wow! Cate roluri! Asta ma ajuta sa nu ma mai supar pe oameni atat de des. Multi dintre ei poate ma cunosc dinainte, imi spun. Oare cati dintre ei ma cunosc? Parca vad cum cineva imi sopteste: hei Violeta, sunt eu! Nu ma recunosti? Si-i raspund: oh da, buna! Ce mai faci? Tu ce rol ti-ai ales?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *