Atingerea . Fiorul pe care il simtim pe piele, mai mult sau mai putin familiar. Mai mult sau mai putin placut.
Folosim atingerea pentru a linisti, a masa, a vindeca, a rani….

Inca de la nastere simtim atingerea mainilor care ne intampina de partea cealalta a lumii acvatice in care ne formam.

Apoi simtim atingerile mamei, ale tatalui, ale celor care ne ingrijesc.

O simpla schimbare de scutec, o simpla imbaiere, o imbratisare, pot transmite in corpul copilului senzatii diverse.

O mana prea rece, o mana prea calda, o mana prea dura, o mana prea fada.

Avem in noi nevoia aceasta de a simti atingerea si de a o oferi. Si avem impresia ca daca noua ne face placere si celalalt simte la fel.
Dar nu este intotdeauna adevarat, nu-i asa? Am simtit-o de multe ori pe pielea noastra.

Nu ne place sa fim atinsi de catre toata lumea sau oriunde si ne amintim cu totii de cate ori am fugit de pupaturile lungi si apasate, uneori chiar agasante din partea neamurilor. Ori de bratele lor prea stranse.

Si totusi savarsim prin a face si noi la fel, sub o forma sau alta.
De ex. tuturor ne place sa simtim pielea fina de bebelus, manutele, piciorusele lor delicate.
Dar cati dintre noi cerem permisiunea sa facem acest lucru?


V-ati intrebat vreodata daca un copil vrea sau nu sa fie atins? Si parere aveti daca v-as spune ca este nevoie sa le cerem permisiunea inainte de a face acest lucru?

Am ales sa impartasesc cu voi in randurile ce urmeaza, cateva idei si solutii despre cum vad eu ca ar fi bine sa gestionam contactul fizic cu copiii pe diferite varste.

Sugarul/ Bebelusul nou- nascut

Ce ne facem cand cel/cea caruia vrem sa ii oferim atingerea este un nou nascut? Cum stim noi daca ii face sau nu placere? Cum stim daca vrea sau nu sa fie atins din moment ce nu poate inca sa vorbeasca si sa exprime clar prin cuvinte, acest lucru?

Haideti sa ne gandim la cum am proceda cu o persoana despre care stim ca este muta.
Stiind ca aceasta persoana nu poate vorbi vom fi cu siguranta mult mai atenti la gesturi, la mimica, la ceea ce ne transmite prin intermediul privirii si al semnelor.

La fel cred eu ca putem proceda si cu nou-nascutul. Desi nu vorbeste inca, simplul fapt de a fi atenti la reactiile lui/ va raspunde intrebarii noastre.

Imi amintesc de ex. ca atunci cand fata mea, Amelia, era foarte mica nu lasam multe persoane sa o ia in brate, nu pentru ca eram o mama posesiva ci pentru ca nu stiam daca si ei ii face placere acest lucru. Nu stiam cum se simte.

Bineinteles ca din dorinta de a bucura si alte persoane, lasandu-le sa o tina in brate, am acceptat. Ea insa dadea semne imediat daca se simtea sau nu confortabil: fie ii placea, fie nu.

Daca se simtea bine, o lasam iar daca nu, o luam imediat.

Asta a starnit destule controverse insa chiar si acum privind in urma ( Amelia are 22 de luni), stiu cu siguranta ca am procedat dupa cum a fost cel mai bine pentru copilul meu.

De ce? Pentru ca eu cred ca cel mai bun lucru pe care il putem face pentru bebelusul nostru cand vine vorba de contact fizic , este sa ii cerem acordul.

Cum putem face asta?

Va dau un ex. Prietena mea vrea, X, sa o tina pe fata mea in brate. Cum procedez eu? O intreb inainte pe fata mea: Amelia, vrei sa te ia X in brate? Amelia nu va raspunde prin cuvinte, clar. Ea este inca bebelus si inca nu vorbeste insa ea transmite mesaje.
Cum? Ea transmite semnale. Unele mai evidente pe cand altele mai subtile. Ba chiar mama poate simti doar la nivel energetic daca ii este bine sau nu copilului in bratele altcuiva.

Copilul poate da urmatoarele semne:
● poate incepe sa planga atunci cand este luat/a in brate. Cel mai evident semnal.
● poate sa inceapa deodata sa se foiasca sau sa se agite ca si cum ar avea niste crampe.
● oricare alt gest pe care il putem interpreta pe parcurs, daca facem o obisnuinta din a cere permisiunea bebelusul si apoi suntem atenti la reactia lui; sigur vom identifica un semnal pe care il putem lua ca reper.

Daca vorbim despre un bebelus incepand cu 7/8 luni de ex, acesta va incepe sa arate semne clare ca nu vrea sa fie luat in brate, atins, pupat. Ba mai mult, va incepe sa arate daca este nemultumit cand este schimbat de catre altcineva decat persoanele care il ingrijesc de obicei.

Bebelusul de peste 5 luni.

Stiu ca simtim o mare bucurie atunci cand atingem un bebelus. Dar intrebarea mea este: bebelusul ce simte?
Intrebarea aceasta mi-am pus-o eu de fiecare data cand cineva vroia sa o ia in brate pe fata mea cand avea doar cateva luni iar acel cineva putea fi oricine. Chiar si membrii familiei sau prieteni apropiati.

Incepusem sa observ ca Ameliei nu ii place sa fie luata in brate de catre oricine si ca isi manifesta nemultumirea foarte clar.
Ce am facut eu? Am intrebat-o: Amelia, vrei sa mergi in brate la X sau Y , iar ea deja arata semne foarte clare daca da sau nu.

Bineinteles ca asta a starnit unele discutii cum ar : Violeta, esti prea protectoare! Violeta, exagerezi! Trebuie sa se obisnuiasca si ea cu lumea.
Interesant punct de vedere, am zis…

Si cum ii definim unui bebelus de doar cateva luni ce inseamna lumea? Si mai important: vrem noi ca TOATA LUMEA sa ne atinga bebelusul?

Nu!

Atunci ce este de facut?
Urmarim semnele si ii respectam dorinta.

In aceasta perioada bebelusul poate da urmatoarele semne:

● poate incepe sa planga atunci cand este luat/a in brate de catre altcineva. Cel mai evident semnal.

● poate sa respinga cu mana, facand semne mai evidente sau mai subtile.

● poate sa se incrunte, sa intoarca capul, sa intinda mainile spre parinti cerand sa fie luat/a inapoi.

● oricare alt gest pe care il putem interpreta pe parcurs daca facem o obisnuinta din a cere permisiunea bebelusul si apoi suntem atenti la reactia lui; sigur vom identifica un semnal pe care il putem lua ca reper.

Tot in aceasta perioada mi se intampla mie foarte des ca cei din jur, chiar si persoane straine sa o ia de mana.


Ma trezeam in transport, in magazin, in parc, in statie, in lift, pe strada etc ca cineva o lua de mana.


De fiecare data, dar de fiecare data ma lua cu nervi rau de tot. De ce?

Pentru ca in primul rand nu este deloc igienic sa pui mana pe toate alea si apoi pe mana unui copil care apoi o va baga fix in gura la aceasta varsta, iar apoi pentru ca NU este OK sa atingi pe cineva, voit, fara sa ii ceri permisiunea.

La un moment dat cineva mi-a spus ca mai bine este sa o las sa isi faca anticorpi decat sa o protejez asa.
Acea persoana s-a gandit probabil numai la partea fizica lasand-o de coada pe cea emotionala.

Copilul de un an pana la 2

Deja la aceasta varsta copilul incepe sa inteleaga mai bine faptul ca are un corp al lui, separat de cel al mamei.

Pentru ca deja copilul incepe sa mearga, este foarte important ca el sa se simta in siguranta pentru a avea curaj sa se indeparteze chiar si cativa pasi, fara parinti.

Acum copilul interactioneaza mai mult si cu alti copii. Se poate de ex ca in parc sa intalneasca si copii de varste mai mari care sa ii priveasca pe cei mai mici ca pe niste papusi. Le ating mainile, capul, ii inspecteaza.


Cred eu ca este FOARTE important sa fim atenti daca copilului nostru ii place asta sau daca, din contra, se simte agasat.
Sa lasam un copil sa fie atins impotriva vointei lui este un fel de agresiune si consider ca este bine sa fim atenti la semnele lor.

Daca pana acum i-a fost respectata dorinta de a merge sau nu in bratele cuiva, de a fi sau nu schimbat de catre altcineva, de a fi sau nu atins,
etc, dialogul este mult mai evident si copilul va spune sau va arata fara frica sau rusine daca da sau nu.

Cum arata un copil de un an pana la doi, ca nu vrea sa fie atins de catre altcineva?
● plangand atunci cand este luat/a in brate/ schimbat / atins de catre altcineva. Cel mai evident semnal.
● lovind; daca, desi incearca sa respinga pers respectiva, aceasta tot insista.

● ascunzandu-se cand vin musafiri in vizita sau cand se intalneste cu acele pers care il/ o iau in brate sau il/ o pupa fara voia lui etc.

● facand oricare alt gest pe care il putem interpreta pe parcurs daca facem o obisnuinta din a cere permisiunea bebelusul si apoi suntem atenti la reactia lui; sigur vom identifica un semnal pe care il putem lua ca repet.

Tot in aceasta perioada copilul poate trece printr-o faza in care refuza sa fie schimbat de scutec sau sa fie spalat. Asta tine tot de atingere insa voi vorbi despre acest lucru intr-un alt articol.

Reactiile copiilor si solutiile
difera in functie de varsta, insa eu sunt de parere ca ascultarea atenta poate fi aplicata inca de la nastere si chiar dinainte.

De ce este atat de important sa cerem acordul copiilor atunci cand cineva inafara parintilor si chiar si parintii uneori vor sa ia in brate copilul, sa il schimbe, sa il spele, sa il pupe, sa il atinga?

Pentru ca ei, copiii au nevoie sa inteleaga faptul ca le apartine corpul lor si nu trebuie sa permita oricui, oricand si oricum sa ii atinga desi noua ni se poate parea normal.

Sunt copii care plang doar daca sunt atinsi de catre altcineva iar parintii raspund: ei, hai, ca nu ti-a facut nimic! abia te-a atins!
Totusi, daca noi suntem atinsi de catre cineva, intr-un context in care nu stam ca sardinele in autobuz, ne uitam incruntat, luam distanta sau chiar ii facem observatie persoanei respective. Ne-am pune si pe plans dar nu mai suntem copii.

A fi atenti la ce simt copiii noatri atunci cand interactioneaza cu alte persoane, ne ajuta si sa ii cunoastem.

A le cere permisiunea sa fie atinsi, cred eu, ii poate scuti de multe momente neplacute si de foarte multe frustrari.

Noi, ca parinti, cred eu ca avem datoria morala de a le asigura aceasta sansa de a alege si de a decide fara a le impune cand, cum, unde, cat si de catre cine, sa fie atinsi.

Copiii au nevoie sa simta ca isi pot exprima nemultumitile, temerile, frustrarile. Ei nu au nevoie sa fie pe placul bunicilor, matusilor, vecinilor, prietenilor nostri. Noi avem nevoia asta iar ei, ca sa ne faca noua pe plac, ne-o indeplinesc desi platesc pretul. Pretul de a nu putea sau de nu sti cum sa spuna STOP! EU PANA AICI POT SA ACCEPT!

Sa va fie cu folos!

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *